Rozaceea sau acneea rozacee este o afecțiune inflamatorie cronică ce se caracterizează prin vasodilatație, eritem, teleangiectazii, pustule localizate la nivel facial, cauzele acesteia fiind necunoscute.


Deseori, persoanele care se confruntă cu rozacee sunt cele care sunt expuse la radiații ultraviolete, care au o secreție crescută de sebum ori care consumă anumite medicamente, precum amiodaronă ori altele care au un conținut bogat de vitamine B6 și B12.


Rozaceea este, însă, o afecțiune pe care o poți ține sub control și printr-o alimentație sănătoasă, motiv pentru care îți propunem să afli ce n-ar trebui să lipsească din regimul zilnic.


Legume


Esențiale pentru funcționarea optimă a organismului, legumele n-ar trebui să lipsească din alimentația nimănui. Sunt indicate chiar și persoanelor care se confruntă cu rosacee, deoarece au un conținut bogat de vitamine și nutrienți. Ar trebui, însă, să evite spanacul, roșiile și avocado.


Fibre


Pentru a elimina toxinele din organism consumă alimente bogate în fibre, iar efectele se vor vedea asupra pielii tale. Așadar, poți să incluzi în alimentația ta paste, orez brun, quinoa ori ovăz.


Carnea albă


Rosaceea poate fi combătută cu ajutorul alimentației, motiv pentru care experții îți recomandă să consumi carne de pui și pește, deoarece au un conținut scăzut de grăsimi.


Alimente bogate în acizi grași Omega-3


Nelipsite din alimentația persoanelor care se confruntă cu rosacee ar trebui să fie alimentele bogate în Omega 3, precum pește ca somon, dar și nuci ori germeni de grâu, întrucât au proprietăți anti-inflamatoare, ce ajută la reducerea roșeții.