Stările de anxietate și nervozitate sunt extrem de neplăcute nu doar pentru tine, ci și pentru oamenii din jurul tău, motiv pentru care te confrunți cu astfel de probleme îți propunem să descoperi cum le poți combate cu ajutorul unor alimente sau băuturi.
Persoanele care au probleme în ceea ce privește controlul emoțiilor și al nervilor trebuie să găsească modalități prin care pot le pot trata. Iar uneori o schimbare în alimentație este suficientă pentru a le ameliora.
Care sunt alimentele pe care ar trebui să le includă în dietă, află mai jos:
Legume
Potrivit nutriționiștilor, legumele, în special cele de culoare verde, au numeroase beneficii pentru sistemul nervos. Legumele verzi, dar și fructele sunt bogate în vitamine, minerale și fibre. Le poți consuma proaspete, ca atare ori sub formă de salate sau smoothie-uri.
Printre legumele pe care le poți include cu ușurință în dieta ta se numără salata, spanacul, care conține vitamine esențiale pentru menținerea sănătății sistemului nervos.
Fulgi de ovăz
Fulgii de ovăz se numără printre cerealele care au un aport bogat de nutrienți. Conțin fibre și proteine, fapt pentru care acționează asupra sistemului nervos în două feluri - sporește nivelul de energie și combate anxietatea și iritabilitatea.
Busuioc
Recunoscut pentru proprietățile împotriva stresului este și busuiocul. Acesta ajută la tratarea problemelor de stomac și are, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene. Îl poți consuma în sosuri, în smoothie-uri, sub formă de ceai sau pur și simplu îl poți adăuga în apa de baie.
Ciocolata
Vorbim, însă, de ciocolata care conține cel puțin 85 la sută cacao. Aceasta nu este dulce, are un gust ușor amar, însă are proprietăți antioxidante, fapt pentru care reduce nivelul de stres și contribuie la funcționarea optimă a sistemului nervos. Ciocolata neagră conține și flavonoide, care ajută la protejarea vaselor de sânge și ajută la îmbunătățirea funcției cognitive.
Nuci
La îndemâna oricui și benefice pentru sănătate sunt și nucile, care au proprietăți antidepresive. Acestea conțin o cantitate bogată de acizi grași care contribuie la îmbunătățirea producției de serotonină, care este responsabilă de oferirea unei stări de bine.
Nucile ajută, de asemenea, la îmbunătățirea stării de spirit, la combaterea depresiei. Este recomandat, însă, să nu consumi mai mult de un pumn de nuci pe zi.
Varza roșie
La fel ca și alte fructe și legume colorate, varza roșie conține antocianini, care protejează organismul de boli ale inimii. Varza roșie ajută, de asemenea, la relaxare și are și proprietăți anticancerigene și combate stresul.
Credit foto: Shutterstock
Articol citit de 987 persoane
Acest articol nu are comentarii!