Tromboza venoasă profundă este o afecțiune medicală serioasă care îți poate provoca probleme grave de sănătate. Se caracterizează prin formarea unui cheag de sânge într-o venă profundă, adică o venă care nu este accesibilă la suprafața pielii. Din fericire, afecțiunea poate fi prevenită și este tratabilă, dacă este detectată devreme. Află din ce cauză apare tromboza venoasă profundă, cum se manifestă și ce complicații poate provoca!
Ce este tromboza venoasă profundă?
Tromboza venoasă profundă se referă la formarea unui cheag de sânge într-o venă situată adânc în corp (nu la suprafața pielii). Cheagul de sânge format blochează sau afectează fluxul sanguin în venă, ceea ce poate provoca diverse probleme de sănătate.
De obicei, tromboza apare la nivelul extremităților inferioare sau bazinului, dar se poate dezvolta și în venele profunde ale extremităților superioare. De asemenea, tromboza poate apărea și în alte părți ale corpului, precum: creier, intestine, ficat sau rinichi.
Cauzele trombozei venoase profunde
Cauzele trombozei venoase profunde nu sunt în totalitate cunoscute, însă afecțiunea este adesea asociată cu o predispoziție moștenită la formarea de cheaguri de sânge. În plus, afecțiunea poate apărea și din cauza utilizării îndelungate a contraceptivelor orale, repaosului prelungit la pat sau ca urmare a unor boli subiacente.
Cele mai frecvente condiții medicale care cresc riscul de tromboză venoasă sunt:
- Cancerul
- Bolile inflamatorii intestinale
- Anumite tulburări reumatologice sau de coagulare
- Obezitatea
- Sarcina sau primele 6 săptămâni după naștere
Simptome tromboză venoasă profundă
Tromboza venoasă profundă poate fi asimptomatică, însă poate provoca și simptome, precum:
- Inflamații la nivelul extremităților (de exemplu, umflarea unui singur picior sau a unei mâini)
- Durerea picioarelor (în special la mers sau la statul în picioare). Durerea este localizată, de obicei, la nivelul gambelor.
- Schimbarea culorii pielii (fie pielea se înroșește sau se învinețește, fie devine mai deschisă la culoare)
- Venele de la suprafața pielii devin mai mari
- Creșterea temperaturii la nivelul pielii
- Durere la nivelul gâtului, umărului sau care iradiază de la nivelul brațului la antebraț (dacă blocajul s-a format la braț)
- Slăbiciune musculară la nivelul mâinii
Cât este de periculoasă tromboza?
Cheagurile de sânge din venele profunde se pot rupe și pot intra în fluxul sanguin. Dacă un cheag se blochează într-o arteră din plămâni, fluxul de sânge este afectat și poate apărea o afecțiune extrem de periculoasă care poartă denumirea de embolism pulmonar. Această tulburare afectează plămânii și poate reduce nivelul de oxigen din sânge. Dacă nu este tratat, embolismul pulmonar poate fi fatal.
Simptomele embolismului pulmonar includ:
- Dificultăți bruște de respirație sau respirație rapidă
- Durere în piept ascuțită (aceasta apare odată cu tusea sau la efort)
- Durere în spate
- Tuse (cu sau fără spută)
- Transpirație mai abundentă decât în mod normal
- Aritmii (bătăi rapide ale inimii)
- Senzație de amețeală sau de leșin
Este important să te prezinți de urgență la medic dacă ai aceste simptome. Nu trebuie să aștepți să vezi dacă simptomele „dispar” deoarece este esențial să primești tratament cât se poate de repede pentru a preveni apariția unor complicații grave.
Pe lângă embolismul pulmonar, complicațiile comune pe termen lung ale trombozei venoase profunde sunt:
- Insuficiența venoasă cronică- apare atunci când peretele venos și/sau valvele din venele picioarelor nu funcționează eficient, ceea ce face dificilă întoarcerea sângelui la inimă de la picioare. Insuficiența venoasă face ca sângele să se acumuleze în vene (stază venoasă).
- Sindrom postflebitic - se caracterizează prin acumularea de sânge, umflarea cronică a picioarelor, creșterea presiunii la nivelul membrelor inferioare, creșterea pigmentării sau decolorarea pielii. În cazuri severe, pot apărea ulcere ale picioarelor cunoscute sub numele de ulcere de stază venoasă.
Tromboza venoasă profundă se vindecă?
Dacă primesc un tratament prompt și adecvat, pacienții cu tromboza venoasă profundă au, în general, un prognostic bun. Afecțiunea este, de obicei, tratată cu:
- Medicamente anticoagulante
- Ciorapi compresivi
- Intervenție chirugicală
În cazul în care cheagul de sânge este extins, este posibil să fie nevoie de teste și tratamente mai invazive. Principalele obiective ale tratamentului sunt:
- Împiedicarea formării unui cheag mai mare
- Prevenirea ruperii cheagului în venă și deplasarea lui în plămâni
- Prevenirea complicațiilor pe termen lung (insuficiență venoasă cronică)
Așadar, tromboza venoasă profundă este o afecțiune periculoasă care trebuie tratată cu o deosebită atenție. Dacă prezinți simptome de tromboză, este esențial să te adresezi unui medic pentru a vedea care este cel mai bun tratament pentru tine.
Sursa foto: Shutterstock.com
Articol citit de 9818 persoane
Acest articol nu are comentarii!